Primii pași în eTwinning

1 Dec 2022

În perioada 26 – 28 noiembrie 2022 a avut loc la Timișoara Seminarul Regional „Primii pași în eTwinning”, organizat de Centrul Național eTwinning România și destinat cadrelor didactice din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad.
Participanții au asistat la prezentări despre acțiunea eTwinning, valoarea pedagogică a proiectelor eTwinning și European School Education Platform (ESEP), susținute de Mirela Alexandru și Alexandra Aramă de la Centrul Național eTwinning România, au urmărit exemple de bune practici prezentate de ambasadoarele eTwinning prof. Adriana Mariș de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj și prof. Marika Emese Câmpean de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, jud. Bistrița Năsăud și au avut ocazia să își creeze conturi pe noua platformă, dar și o rețea de potențiali parteneri, să socializeze cu cadre didactice interesate de universul eTwinning și să înregistreze câte un prim proiect pe platforma ESEP.
Din școala noastră au participat la acest eveniment doamnele profesoare Lucia Boldea și Maria Păcurar, care, deși au experiență în derularea proiectelor eTwinning, au dorit să își lărgească rețeaua de parteneri și să se familiarizeze cu noua platformă, aflată încă în versiune beta.
Lansat în 2005 drept componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+, Programul Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport, începând din 2014. Din 2022, eTwinning se alătură platformei European School Education Platform.
În perioada octombrie 2007 – martie 2022, implementarea eTwinning la nivel național a fost realizată Institutul de Științe ale Educației. Începând cu 1 aprilie 2022, coordonarea Acțiunii eTwinning în România este realizată de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).
Acțiunea se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de unităţi şcolare şi inspectorilor şcolari și aduce beneficii atât cadrelor didactice, cât și elevilor, școlilor implicate și comunităților locale. eTwinning facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene. Prin participarea la proiecte de eTwinning (înfrăţire online între şcoli), elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei în ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine. Înfrăţirea online a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. Unele localităţi au decis să se “înfrăţească” şi completeze comunicarea şi cooperarea online prin alte proiecte – vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc.